Lichidări judiciare

Judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment în următoarele cazuri:

A. a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată;

b) debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvenţă, iar contestaţia a fost respinsă de judecătorul-sindic;

c) nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 94, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;

B. debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat;

C. obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;

D. a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3).

Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii debitoare şi va dispune:

• ridicarea dreptului de administrare al debitorului; Legea nr. 85/2006 – Legea insolvenţei 25 MO nr. 359 din 21.04.2006;

• în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum şi stabilirea atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului;

• în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în calitate de lichidator al administratorului judiciar, desemnat conform art. 19 alin. (2) sau art. 34, după caz;

• termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii menţionate la art. 46 alin. (2);

• întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidator, în termen de maximum 10 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;

• notificarea intrării în faliment.

În cazul intrării în faliment, încheierea sau, după caz, sentinţa va indica şi termenele prevăzute la art. 108 alin. (2) sau, după caz, la art. 109 alin. (2).

După intrarea în faliment în procedura generală, dispoziţiile art. 62-76 vor fi aplicate, dacă este necesar, în mod corespunzător, în ceea ce priveşte creanţele născute între data deschiderii procedurii şi data intrării în faliment, precum şi procedura de admitere a acestora.

Debitorii intraţi în procedura falimentului îşi acoperă pierderile anuale, stabilite prin declaraţia de impozit pe profit, din profiturile impozabile obţinute în toată perioada, până la închiderea procedurii falimentului.

Falimentul este considerat un eşec, rezultatul nepriceperii sau, de ce nu, chiar al manoperelor frauduloase, iar din păcate, în cea mai mare parte a cazurilor, acesta apreciere corespunde unui adevăr obiectiv. Falimentul poate fi însă şi rezultatul unor conjuncturi şi împrejurări nefericite sau poate al neşansei la momentul opotun şi pentru că există şi astfel de situaţii, falimentul nu trebuie considerat o sancţiune, ci un remediu care constă tocmai în şansa de a mai putea încerca încă o dată.