Lichidări - legea 31


Cadrul legal


Legea nr. 31/1990 reglementează procedura lichidării societăţilor comerciale la titlul 7 capitolul 1 - dispoziţii generale, capitolul 2 - lichidarea societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, capitolul 3 - lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni.


Procedura lichidării societăţilor comerciale


Elementele care definesc şi care caracterizează procesul de încetare a existenţei societăţii comerciale decurg din legea română asupra noţiunii, rolului şi funcţiilor societăţiii comerciale.

Dispariţia societăţilor comerciale este guvernată de principii şi norme aflate într-un raport de cauzalitate cu cele care se aplică organizării şi funcţionării acestor unităţi.

Este important să se confere prioritate principiului salvgardării societăţii, atunci când interesele terţilor nu sunt prejudiciate.

Din perspectiva noilor reglementări, s-au detaliat şi particularităţile procedurii colective concursuale în raport cu procedura lichidării, astfel cum este detailată în dreptul comun.

Elementele de noutate, introduse de Legea nr. 31/1990 au fost analizate comparativ cu vechea reglementare, dar trebuie apreciate oportunitatea şi eficienţa textelor legale în vigoare.

În ceea ce priveşte faza a doua a încetării existenţei societăţilor comerciale, faza lichidării, trebuie sa se aibă în vedere statutul practicienilor în reorganizare şi lichidare, astfel cum a fost definit prin Legea nr. 85/2006. În paralel trebuie evidenţiate şi elemente care conturează acest statut şi din perspectiva O.U.G. nr. 86/2006.

Aporturile asociaţilor, intenţia acestora de a exercita în comun o activitate comercială şi împărţirea profitului sunt elemente esenţiale pentru existenţa societăţii si se reflectă mai precis pe parcursul etapelor de încetare a existenţei societăţii comerciale.

Lichidarea este o procedură care poate fi declanşată numai la cererea asociaţilor, ceea ce ar permite şi interpretarea potrivit căreia, în tot acest interval de timp asociaţii ar putea înlătura motivele care determină iniţierea acestei proceduri.

Reglementarea Legii nr. 31/1990 referitoare la modul în care se realizează a doua fază a încetării existenţei societăţii comerciale – lichidarea - conţine principii, dispoziţii generale, comune tuturor formelor de societate comercială, cât şi dispoziţii specifice pentru societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, dar şi pentru celelelalte categorii de societăţi.

Indiferent de forma juridică a societăţii comerciale, ansamblul de operaţiuni efectuate în etapa lichidării au ca scop terminarea operaţiunilor comerciale eflate în curs la data dizolvării societăţii, încasarea creanţelor societăţii, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata datoriilor societăţii şi împărţirea activului net între asociaţi.

Principiile generale ale lichidării societăţilor comerciale sunt aplicabile tuturor societăţilor comerciale.

Personalitatea juridică a societăţii comerciale subzistă pentru nevoile lichidării, în cazul tuturor societăţilor comerciale, lichidarea unei societăţi comerciale se face în interesul asociaţilor şi reprezintă o etapă obligatorie, nu facultativă.

Potrivit art. 246 din Legea nr. 31/1990 pentru lichidarea şi repartizarea patrimoniului social, chiar dacă în actul constitutiv se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii anumite reguli şi anume:

- până la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii continuă mandatul lor, cu anumite excepţii;

- actul de numire a lichidatorilor sau sentinţa care îi ţine locul şi orice act ulterior, care ar aduce schimbări în persoana acestora, trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la Oficiul Registrului Comerţului şi publicate în Monitorul Oficial al României.

După îndeplinirea acestor formalităţti, lichidatorii vor depune semnătura lor în registrul comerţului şi vor exercita această funcţie.

Societăţilor comerciale în lichidare li se aplică regulile stabilite prin actul constitutiv şi prin lege, în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea.

Cele mai importante modificări produse de trecerea de la faza de lichidare a societăţii comerciale, indiferent de forma sa juridică, sunt modificarea obiectului şi conceptul societăţii, înlocuirea administratorilor cu lichidatorii societăţii şi predarea gestiunii de către administratori lichidatorilor.

Intervenţia instanţei în faza lichidării are un caracter excepţional; ea priveşte numirea lichidatorilor, în cazurile în care aceştia nu au fost numiţi de asociaţi, în condiţiile legii şi soluţionarea opoziţiilor privind situaţia financiară de lichidare şi proiectul de repartizare.

Lichidatorii conform art. 247 din Legea nr. 31/1990 vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice. Lichidatorii persoane fizice sau reprezentanţii permanenţi persoane fizice ale societăţii lichidatoare trebuie să fie lichidatori autorizaţi în condiţiile prevăzute de lege. Ei au aceeaşi răspundere ca administratorii.

Lichidatorii trebuie, imediat după preluarea funcţiei, împreună cu administratorii societăţii să facă un inventar şi să încheie un bilanţ, care să constate situaţia exactă a activului şi pasivului societăţii respective şi să le semneze. Ei sunt obligaţi să primească şi să păstreze patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au încredinţat de către administratori, precum şi actele societăţii.

Lichidatorii îşi indeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor.

Mandatul lichidatorilor, ca şi cel al administratorilor, are un conţinut contractual şi legal, iar răspunderea lichidatorilor este aceeaşi cu raspunderea administratorilor societăţii.

Referitor la lichidarea activului şi pasivului unei societăţi comerciale, legea reglementează atât operaţiunile care dau conţinut acestei etape, cât şi acţiunile în justiţie pe care le pot promova lichidatorii împotriva asociaţilor sau pe care le pot intenta creditorii împotriva lichidatorilor sau în subsidiar, împotriva asociaţilor.

Drepturile asociaţilor, cele care le sunt cuvenite, din lichiarea societăţii comerciale, constau în valoarea aporturilor efectuate la constituirea societăţii, precum şi în partea ce li se cuvine din eventualele beneficii rămase nedistribuite. Aceste drepturi nu pot fi însă valorificate decât după achitarea datoriiilor faţă de creditorii societăţii şi numai dacă a rămas un sold activ.

Lichidatorii organizează şi conduc operaţiunile de lichidare a societăţii comerciale, având un rol hotărâtor în administrarea societăţii aflate în lichidare.

Lichidatorii, potrivit art. 249 din Legea nr. 31/1990 vor putea:

- să dea în judecată şi să fie actionaţi în interesul lichidării;

- să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;

- să vândă, prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii; vânzarea bunurilor nu se poate face în bloc;

- să facă tranzacţii;

- să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii, chiar în caz de faliment al debitorilor, dând chitanţă;

- să contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare şi să îndeplinească orice alte acte necesare.

În cazul în care în actul constitutiv nu este specificat, lichidatorii nu pot constitui ipoteci asupra bunurilor societăţii, dacă nu sunt autorizaţi de instanţă, cu avizul cenzorilor.

Lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii.

Lichidatorii care au achitat datoriile societăţii comerciale cu proprii lor bani nu vor putea să exercite împotriva societăţii drepturi mai mari decât acelea ce aparţineau creditorilor plătiţi.

Lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării.

Procedura de radiere a societăţilor comerciale din registrul comerţului a format obiectul mai multor analize, pornind de la elementele care îi definesc conţinutul şi finalitatea, precum şi de la controversele existente în doctrină, dar şi în practica de specialitate.

Exită deosebiri între cadrul procedurii lichidării societăţilor comerciale deosebiri nuanţate în Legea nr. 85/2006 şi în Legea nr. 31/1990.

Indiferent de forma juridică a societăţii, nota dominantă a procedurii lichidării, cum este pervăzută în Legea nr. 31/1990 o reprezintă aceea că se efectuează în principal, în interesul asociaţilor, lucru deosebit faţă de o altă procedură: aceea a falimentului.

În cazul procedurii lichidării prevăzute de Legea nr. 31/1990, un efect al dizolvării unei societăţi comerciale este acela că activitatea acesteia va fi subordonată exigenţelor lichidării, iar personalitatea juridică de care beneficiază societatea subzistă pentru nevoile lichidării.

La lichidarea societăţii comerciale, cum este reglementată de Legea nr. 31/1990, creditorii societăţii au dreptul de a exercita contra lichidatorilor acţiunile ce decurg din creanţele ajunse la termen, după cum lichidatorii pot exercita acţiuni în interesul lichidării, fără ca declanşarea lichidării să conducă în mod automat la suspendarea acţiunilor judiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale.

Titlul VII al Legii nr. 31/1990 ce se referă la lichidarea societăţilor comerciale nu conţine o prevedere legală care să prevadă suspendarea curgerii dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor pentru creanţele născute anterior declanşării procedurii lichidării, împotriva societăţii aflate în lichidare.

În procedura lichidării reglementată de Legea nr. 31/1990, legiuitorul nu a instituit ca o consecinţă a declanşării procedurii lichidării, suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale.

Procedura lichidării prevede obligativitatea vânzării prin licitaţie publică de către lichidatori atât a imobilelor cât şi a averii mobiliare a societăţii.

Scopul lichidării îl reprezintă repartizarea patrimoniului social în principal în interesul asociaţilor.

Legea nr. 31/1990 conturează actualitatea sistemului de drept românesc şi conferă legitimitate apartenenţei sale la sistemul de drept unitar European.